Război cu mine însumi,
iar tu ai să taci. Nimic nu m-aprinde mai tare
ca recile şoapte ce-n noapte le spui,
făcând ca şi cerul sa ţipe de chin
mai trist decât mine, mai rău decât tine.
Mă-ntreb…
În vag, totul e-n tăcere.
Dar precum un foc, stinşi sfârşim toţi:
durerea mă-ngroapă sau pasul tău iute
când mi-o laşi, iar plânsul mi-e rege,
când visele-n vis şi tu mi le-ai luat.
O ultimă întrebare îmi macină înlăuntrul,
apoi pot cădea în râpă răpus de-un negru ţipăt ce-adânc m-a pătruns,
de-un joc perfid jucat pe-ascuns.
In jocuri vii sa ma scufund,
note colorate sa ma inece si chiar si chiar petale albe sa ma orbeasca,
ca tot nu as putea sa ma ridic spre voi.
Sa pasesc usor spre nori,
visul sa ma conduca prin noapte
facandu-mi loc printre stele
si tot nu as ajunge la voi.
Dar poate gresesc.
Poate nu am nevoie sa trec prin toate sa va pot simti;
de ajuns imi e imaginea voastra si sa va stiu cu mine!
Prin voi, “a iubi” capata un alt sens,
depaseste culmile imaginarului, ia dimensiuni neinchipuite
… pentru oameni
“A iubi” numai e un sentiment reciproc,
ci o traire a unuia si a amandurora;
una care nu exista fara voi, doi!
Am zile in care simt ca totul se va termina;
dar apoi vad lumina din privirea voastra,
gandind ca nici un alt loc nu va mai are,
spunandu-mi in soapta “merita, fii tare”.
Perfect.
Nu ai murit; si nici eu. E doar o iluzie a pieirii, e un constant proces pe care il urmezi neclintita, inchisa in propriul ideal bolnav ce te indeamna spre bizar.
Bizar e si trecutul, loc in care imaginarul s-a materializat in cel mai teribil mod si in care mi-am facut tandari ratiunea (puerila, de altfel); loc caruia ii intorci spatele, il ocolesti, sau pur si simplu il ignori.
In conditiile in care privirea ta -efectiv- ma seaca, iertarea nu e o optiune, cu atat mai putin un drept, de care sa beneficiezi; e doar un moft; de care (cu parere de rau te anunt 2 luni mai tarziu-la fel si tu) nu o sa ai parte… nu de la mine.
Frumosul e mereu mai dezirabil decat ce nu-i frumos. Si am dreptate. Tocmai din aceasta cauza ma intreb, …, de ce? -ar fi o lunga serie de intrebari razlete si indraznete, dar nu am chef de ele. :|
De cand te-am simtit am stiut ca doar tu vei avea stele care rad. (Iar in noaptea asta e innourat. E ilar cum toate parca se iau de mana si se pun impotriva mea, nu?) Niciodata nu am reusit sa spun acel lucru usor. De fapt, nu prea l-am spus. Chiar deloc Pentru mine este fara rost, nu isi are locul acolo; de ce sa te intreb despre un lucru pe care il simtim si il vrem amandoi? Dar ca sa tii in mana o stea, mai intai te arzi. Daca nu vrei totul, ii dai drumul, dar atunci cand iti place, inghiti in sec, o tii strans si pornesti pe-o raza ce te poarta spre vise tainuite si luminate.Un batran mi-a spus odata ca nu-mi doresc decat soare, soare ce mi-a lipsit multa vreme. De unde a stiut nu pot sa-mi dau seama, dar vorbele lui si astazi imi rasuna printre ganduri. Pe langa asta, a facut si o alegorie ce mi-o pot relata instant: “gandeste-te ca soarele reprezinta idealul, iar ploaia acel ceva ce te impiedica sa iti atingi idealul. Sunt sigur ca ai observat ca atunci cand ploua e posibil sa rasara un curcubeu. Intelegi? <Nu…> Sa iti mai explic. In viata, intotdeauna cauti un ideal pe care il urmaresti, adica un soare care sa iti lumineze calea. De multe ori, acel ideal se dovedeste a fi femeia, ploaia ce te intristeaza, amageste, raneste. Acum intelegi de ce apare curcubeul? <Nu stiu… poate…> Mai, curcubeul reprezinta iubirea, rodul cautarii idealului si intalnirea femeii. De aceea sa tii minte un lucru: cand vrei sa scrii despre femeie, iti trebuie un creion cu mina de curcubeu. Poate acum e prea mult pentru tine, dar intr-o vei descoperi… <Da, dar lasa-ma!>” Nu am vrut sa il ascult. Nu imi pasa atunci.
Nimeni nu a inteles ce dorea batranul sa spuna; poate pentru ca imi vorbeam singur, iar cei din jur nu avea urechi pentru astfel de aberatii. Sau ochi sa ma vada.La final nu imi ramane decat sa incep (chiar si singur) valsul trandafirilor pe-o petala gingasa, sperand ca, poate, intr-un tarziu, ma va lua de mana si vom dansa impreuna.da,impreuna!
*asta chiar e un amestec incoerent de ganduri, stari si sentimente. va rog sa imi scuzati lipsa cursivitatii. poate ma voi revansa; sau poate nu. :|
Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată de-un val prin care nu putem străbate cu privirea, păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea, de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii în părul tău, eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate visez ca valul ce preface-n mister tot largul lumii e urzit din părul tău - şi strig, şi strig, şi-ntâia oară simt întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.
